Lipsa permisului îl bagă în închisoare

0

Prins conducând fără permis, un vasluian riscă să petreacă 10 ani în închisoare, pentru că, pe lângă condamnarea de un an pentru fapta sa minoră, va executa alte 3.381 de zile de închisoare rămase de executat dintr-o pedeapsă anterioară pentru un omor săvârșit în Italia.

DCF 1.0

Pe 2 august 2018, Vasile Manea a fost depistat în trafic de polițiștii vasluieni conducând un autoturism, deși nu poseda permis de conducere. Pedeapsa primită pentru faptă, un an de închisoare, ar fi fost cu suspendare, dacă bîrbatul nu ar fi fost în perioada de supraveghere care a urmat după eliberarea sa condiționată înainte de termen, după ce a stat peste 10 ani în închisorile italiene și românești pentru o crimă săvârșită în iulie 2007. Bărbatul, pe atunci de 56 de ani, a măcelărit în propria locuință un tânăr ieșean, cu care era coleg de muncă și îi datora 2.000 de euro. După ce l-a ucis cu lovituri de ciocan în cap, Manea a tranșat corpul ieșeanului, bucățile, puse în saci, aruncându-le în mai multe locuri din Roma. Mai mult, a cerut mamei victimei 5.000 de euro pentru a-i furniza informații cu privire la soarta tânărului. Ea a anunțat însă carabinierii, care au organizat un flagrant. Ulterior, la percheziția domiciliară, au fost descoperite actele și telefonul victimei, dar și capul victimei în frigiderul lui Manea, dar și arma crimei. Mai apoi, într-un tomberon a fost descoperită și o mână.

În 2008, justiția italiană l-a condamnat pe Manea la 20 de ani de închisoare, pentru ca, în 2011, ucigașul să fie adus în România pentru a ispăși restul de pedeapsă. A fost eliberat condiționat în mai 2017, însă păcatele trecutului l-au ajuns din urmă, și astfel, pentru o faptă minoră, riscă să ispășească și restul de pedeapsă rămasă de executat. Sentința dată în noiembrie anul trecut a fost contestată de Vasile Manea, probabil pentru a se mai bucura un timp de libertate, fiind cercetat și judecat în stare de libertate, sub control judiciar. La doar o săptămână după ce contestația sa a ajuns pe rolul Curții de Apel Iași, judecătorii au decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestul preventiv, care a fost pus imediat în aplicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here