Conac de vânzare în județul Vaslui

0

Conacul Dimachi – Arghiropol din județul Vaslui este de vânzare, prin licitație, la un preț de pornire de 60.000 de euro și o valoare estimată între 100.000 și 150.000 de euro.

Povestea conacului din Gugești începe în secolul al XVIII-lea, când marele vornic Nicolae Dimachi și soția sa, Pulcheria Miclescu, au construit o reședință de familie, alături de Biserica “Sfântul Nicolae”. Peste ani, o moștenitoare a familiei Dimachi s-a căsătorit cu un grec, Pericle Arghiropol, profesor universitar la Facultatea de Drept din Atena.
“A fost un moment istoric în care relația greci-turci era tensionată și a trebuit să plece de acolo. Ca să estompeze eventualele urmăriri ale turcilor, s-a căsătorit cu străbunica mea, vară bună cu Elena Cuza. Îmi pare nespus de rău că nu am reușit să aflu mai multe despre străbunicul meu. Nu avem fotografii, nu îi știu chipul și îmi pare așa de rău… Am căutat informații despre el prin arhive la Vaslui, la Iași, la București, dar nimic. Tot sper că voi găsi ceva într-un document, pe o listă de profesori. Trebuie să găsesc ceva, pentru că nu era o familie oarecare”, spunea Rodica Radu, strănepoata profesorului Pericle Arghiropol.
Pe vremea comunismului, conacul a funcționat ca sediul al CAP-ului din comună. Însă înainte de comunism, în clădire a funcționat un liceu sătesc cu regim de internat și o grădiniță. În prezent, clădirea se găsește într-o stare avansată de degradare.

“Conacul nu arăta așa. Mai avea un nivel și era înconjurat de un zid de incintă, care au fost distruse. Etajul doi s-a dărâmat la cutremurul acela mare din ’40. Eu sunt bucuroasă că am mai găsit măcar trei cărămizi în picioare. Jos, la parter, sunt cinci camere, la etaj tot încă atâtea și la nivelul doi, care a căzut la cutremur, tot atâtea erau. Nu îmi dau seama dacă o fi avut pereți pictați. Nu am putut să restaurăm conacul așa cum ne-am fi dorit, pentru că eu am ieșit la pensie în 1999, soțul meu, în 1992. Doar am igienizat, pentru că nu vă puteți imagina ce am găsit când am ajuns. Era o mizerie de nedescris. Milioane de șobolani am scos. Care morți, care vii. Bărbații cred că acceptă mai ușor o situație mai grea. Înainte să ne mutăm, îmi tot spunea: “Ce tot te temi atât? Nu o sã vină nimeni să te omoare!”. El râdea. “Fii serioasă, că s-au schimbat vremurile!”. Din păcate, acum patru ani, în 2012, soțul meu a făcut un accident neurologic. Cu cinci săptămâni înainte murise și mama. Pentru mine a fost groaznic, îmi îndeplinisem visul vieții mele, acela de a mă muta aici și nu mă puteam bucura de el. Nu mă așteptam să se întâmple așa ceva”, povestea Rodica Radu în 2016, anul în care a murit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here