Două cabinete dentare amendate de Casa de Asigurări

0

Două cabinete dentare au fost amendate de echipa de control a Casei de Asigurări Vaslui cu aproximativ 2.280 de lei, în veme ce alte două au primit avertismente pentru ilegalități.

În primele trei luni ale acestui an, echipele de control ale Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui au efectuat patru controale tematice la furnizorii de servicii medicale din specialitatea medicină dentară. Acestea au verificat două cabinete stomatologice din Vaslui, unul din Ghermănești, comuna Drânceni, și altul din Bârlad.

Cabinetele din Vaslui au fost sancționate cu avertisment scris, în timp ce celelalte două au fost amendate de echipa de control cu aproximativ 2.280 de lei, conform prevederilor legale în vigoare.

Cabinetul din Bârlad și cel din Ghermănești au fost amendate pentru că în urma verificării s-au constatat următoarele ilegalități: necompletarea corectă și la zi a formularelor utilizate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, respectiv pe cele privind evidențele obligatorii, pe cele cu regim special și pe cele tipizate.

De asemenea, s-au aplicat amenzi și pentru necompletarea dosarului electronic al pacienților. Cabinetele verificate au fost sancționate cu 10 % din suma totală primită prin contract de la CJAS Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here