Acuzat de tentativă de omor după ce a înjunghiat trei elevi pe stradă

0

Anchetatorii l-au acuzat de tentativă de omor pe individul din localitatea Ferești care miercuri seara și-a atacat trei colegi cu un cuțit în plină stradă. Tânărul a fost reținut pentru 24 e ore urmând să ajungă în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă.

Trei adolescenși, elevi de liceu, doi în vârstă de 15 ani și unul de 16 ani, din comunele Văleni și Solești, au fost înjunghiați, de un tânăr de 19 ani, din Ferești, miercuri seară, pe o strada Traian din municipiul Vaslui. Cei trei răniți au fost transportați la spital.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al județului Vaslui, un apel la numărul de urgențe 112 a anunțat incidentul în jurul orei 19.10. Echipajele medicale sosite imediat la locul atacului i-au preluat pe cei trei tineri răniți și i-au transportat la Spitalul Județean Vaslui pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au stabilit că cei patru se cunoșteau, iar între ei exista o rivalitate care ar fi avut drept cauză localitățile din care provin. La începutul scandalului între ei a început o dispută verbală în care s-au înjurat și chiar lovit. Patru dintre ei s-au depărtat apoi de atacator și chiar s-au despărțit, unul îndreptându-se spre Zona Gării. Tânărul din Ferești i-a urmat însă pe cei care mergeau pe strada Traian și, apropiindu-se din spatele lor, i-a înjunghiat la întâmplare, după care a luat-o la fugă spre intersecția cunoscută ca Crucea Gării. La aproape o oră de la incident, Andrei Valentin Trofin s-a predat unui echipaj de poliție.

La finalul audierilor de ieri, polițiștii vasluieni, sub coordonarea unui procuror, au decis reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului din Ferești. Anchetatorii l-au acuzat de tentativă de omor calificat, faptă pentru care instanța l-ar putea trimite în închisoare. Ieri, Andrei Valentin Trofin a ajuns în fața unui judecător de drepturi și libertăți care a decis arestarea sa preventivă.

Cele trei victime au răni destul de grave, care însă nu le-au pus viața în pericol. Unul a fost lovit la cap și în zona ficatului. Altul a fost tăiat pe brațul stâng, în timp ce încerca să se apere de lovitorile agresorului. Cel de-al treilea este înjunghiat în spate, în zona coloanei vertebrale.

La auzul veștilor, părinții celor trei au sosit aseară la spital și au cerut să se facă dreptate pentru copiii lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here