Inundații în nordul județului Vaslui

0

Mai multe gospodării și drumuri au fost afectate de ploile torențiale de ieri și alaltăieri în județul Vaslui. Au fost evacuate 8 persoane și 40 de animale salvate.

Zeci de gospodării au fpst inundate în urma ploilor torențiale în comunele din nordul județului Vaslui Băcești, Todirești și Dumești. De asemenea, mai multe drumuri județene au devenit impracticabile, fiind acoperit cu ape. Pentru mai multe zone a fost solicitată intervenția celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui pentru evacuarea unor animale.
Autoritățile locale și județene au intrat în alertă după precipitațiile abundente care au căzut în noaptea de luni spre marți, județul Vaslui intrând sub atenționare cod galben de ploi.
Problemele au început încă de luni seara când Drumul Național 2F Bacău – Vaslui a fost închis pe tot parcursul nopții, circulația fiind dirijată pe ruta ocolitoare Bacău – Adjud – Podul Turcului.
Ieri după amiază, în urma inundațiilor provocate de ieșirea din matcă a râului Bârlad, ISU “Podul Înalt” al Județului Vaslui a prezentat un bilanț provizoriu n care cele mai afectate de inundații au fost Băcești, Dumești, Todirești unde au fost inundate 17 locuințe, dintre care 15 în comuna Băcești, una în Dumești și încă una în comuna Todirești. Au fost afectate 41 de curți și grădini, dintre care 26 în comuna Băcești, 10 în comuna Todirești și 5 în comuna Dumești. Au fost avariate 3 poduri, toate în comuna Todirești, și un podeț avariat, în comuna Băcești. Opt persoane au fost evacuate, dintre care șase din comuna Băcești și două din comuna Todirești (satul Huc). Au trebuit să fie salvate 40 de animale în comuna Todirești. Au fost afectate trei drumuri: DJ 248 A (inundat pe o porțiune de 25 metri); DC 119 (inundat pe o porțiune de 50 metri); DC 132 (inundat pe o porțiune de 50 metri).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here