Episcopia Hușilor le-a pregătit o surpriză copiilor vasluieni

0

Episcopia Husilor le-a pregătit copiilor vasluieni, de 1 iunie, o manifestare dedicată numai lor. “Tărâm de poveste” e tema ediției a doua a programului “Bun venit copilărie!” organizat la inițiativa Episcopului Ignatie, pentru 1.000 de copii din familii defavorizate din Eparhia Hușilor.

Organizată de Centrul Eparhial, prin Asociația “Filantropia Ortodoxă Huși”, a doua ediție a programului “Tărâm de poveste” se va desfătura mâine, 1 iunie 2019, la Episcopie, după următorul program: la ora 10.00, la Catedrala Episcopală Huși, va avea loc rugăciunea de binecuvântare, urmând mesajele de întâmpinare. La 10.30, în Curtea Catedralei Episcopale, copiii din centrele de zi ale Asociației Filantropia Ortodoxă Huși vor susține un program artistic și va fi prezentată expoziția lucrărilor realizate de ei. La 11.00, în Curtea și parcul Catedralei Episcopale, sunt programate jocuri pentru copii, coordonate de animatori: ateliere tematice, piese de teatru, parada costumelor de epocă, calești, mașini de epocă, topogane, șah și desene pe asfalt. Între 12.00 și 13.00, copiii vor lua masa de prânz, iar apoi va continua programul de jocuri pentru copii.

“Nimic să nu puneți mai presus de copiii voștri, nici cariera, nici banii, nimic altceva! Faceți-vă vreme de ei, de investiția în ei vă veți bucura o viață întreagă, pe când toate celelalte pier!”, a transmis Episcopul Ignatie.

Ediția de anul trecut a evenimentului a reunit 300 de copii, cu vârste între 7 și 14 ani, proveniți din familii defavorizate din parohiile județului Vaslui.

“Ziua Copilului este o sărbătoare care ne îndeamnă să ne minunăm și să ne bucurăm de fiecare zi și clipă a vieții, precum cei mici. Să sărbătorim alături de copiii, nepoții, frații sau vecinii noștri și să ne lăsăm inspirați de bucuria lucrurilor simple și să nu uităm copilul din noi”, a mai spus Episcopul Hușilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here